În ianuarie 2024, un studiu publicat în PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences) a schimbat ordinul de mărime al discuției despre plasticul din apa îmbuteliată. Merită povestit exact, pentru că e genul de rezultat care circulă în titluri trunchiate.
Ce au făcut cercetătorii
Echipa de la Universitatea Columbia a folosit o tehnică nouă de microscopie (stimulated Raman scattering), capabilă să vadă și să identifice chimic particule mult sub limita metodelor anterioare. Au analizat apă îmbuteliată de la trei mărci vândute în Statele Unite, căutând șapte tipuri de plastic.
Rezultatul: în medie, circa 240.000 de particule de plastic pe litru, cu un interval între aproximativ 110.000 și 370.000 în probele testate. Aproximativ 90 la sută erau nanoplastice, adică particule sub un micrometru, exact categoria pe care măsurătorile mai vechi nu o vedeau deloc. Estimările anterioare, făcute cu metode mai puțin sensibile, vorbeau despre sute sau mii de particule pe litru; diferența nu vine din apă mai murdară, ci din ochelari mai buni.
Printre polimerii identificați: PET, materialul sticlei însăși, și poliamidă, asociată probabil cu procesul de îmbuteliere și filtrare. Cu alte cuvinte, o parte din plastic pare să vină chiar din ambalaj și din proces.
Ce nu spune studiul
Aici e partea pe care titlurile o sar. Studiul măsoară prezența, nu efectul. La ora asta, știința poate afirma că particulele există în apă, că cele nano pot traversa bariere biologice și că au fost detectate în sânge și țesuturi umane. Nu poate afirma ce efecte au asupra sănătății la aceste concentrații, nici că apa îmbuteliată din studiu a îmbolnăvit pe cineva. Organizația Mondială a Sănătății, în evaluările ei despre microplastice din apa potabilă, spune același lucru: date insuficiente pentru concluzii ferme, cercetarea trebuie continuată.
Onestitatea merge în ambele direcții: cine îți spune „te otrăvești sigur" depășește datele, cine îți spune „s-a dovedit că nu e nimic" le depășește la fel.
Ce poți face practic, dacă subiectul te preocupă
Fără panică și fără cumpărături din frică, opțiunile raționale arată așa:
- Redu expunerea la sursa cea mai studiată: recipientele de plastic de unică folosință, mai ales ținute la cald sau refolosite. Sticla și inoxul sunt alternative banale și rezolvate.
- Apa de la robinet, eventual filtrată, iese bine în comparațiile de până acum la capitolul particule. Despre ce conține și cum o verifici în România am scris separat.
- Dacă filtrezi, filtrează cu ceva dimensionat corect: filtrarea mecanică fină reține microparticule; pentru zona nano, promisiunile absolute nu au încă acoperire independentă, la nimeni.
Există și un efect secundar plăcut al renunțării la baxuri: bugetul. Cifrele pe un an de familie sunt mai mari decât se așteaptă majoritatea și le-am pus aici, cu prețuri reale din magazinele românești.
Concluzia noastră
Studiul din PNAS e solid și spune un lucru precis: apa îmbuteliată în plastic conține mult mai multe particule, mai ales nano, decât se credea. Ce înseamnă asta pentru sănătate rămâne o întrebare deschisă, iar noi o lăsăm deschisă, așa cum e. Ce poți controla între timp e simplu: din ce bei, din ce recipient și cât plastic de unică folosință intră în casa ta.
Acest ghid are caracter informativ și nu înlocuiește sfatul medicului. Apa, ionizată sau nu, nu tratează și nu previne boli.